Casa iubirii

Casa iubirii

Desigur, puteai... Puteam sa plec, sa fug, sa plec departe. Dar am ramas aici, cu un mic planset care ma zbuciuma din cand in cand. Cu un zambet care imi face ochii sa luceasca. Cu amintiri multe si cateva pe care le pot numara pe degete. Am ramas sa lupt, sa iubesc, sa demonstrez, sa-mi demonstrez, sa arat ca pot. Am ramas sa vad ce este iubirea. Am ramas sa lupt, sa iubesc, sa demonstrez, sa-mi demonstrez, sa-mi arat ca pot, ca iubirea se castiga. Sigur, puteam sa trantesc usa definitiv cand am zis ca pana aici mi-a fost. Sa o deschid in alta parte. Dar este usa pe care am deschis-o prima oara cu bucuria de a uita tristetea si de a creste la san speranta. Asa ca langa ea, am inceput sa construiesc ferestre. Desigur, ferestrele au fost trantite de atatea ori de vant, innegrite de ploi si tristeti pentru care nimeni nu a mai avut ochi ca sa le vada. Dar am descoperit intotdeauna lumina si apa ca sa le curat. Mai mult ca sigur am simtit de atatea ori cum se prabuseste acoperisul deasupra mea. Dar prin sparturile lui mi s-au aratat de atatea ori stelele, iubirea. Am tras aer proaspat in piept si m-am apucat sa construiesc ziduri. De vreo cateva s-au prabusit si bucati din ziduri, asa s-a nascut fericirea care sufera, iubirea care vrea sa se refaca. Bineinteles, de atatea ori mi s-a surpat dusumeaua sub picioare. Dar trebuia sa-i pun si mobila. Si pe ea am lustruit-o cu bucati din sufletul meu. Evident ca am zis de multe ori ca nu exista spatiu pentru o gradina. Dar am avut atata viata si speranta si visuri de dat ca am inceput sa le sadesc in gradina. Sigur, le-am udat uneori cu lacrimi si le-am uitat mirosul, dar nimeni nu a creat vreodata vreun fruct mai dulce si mai amar al iubirii. Sigur, casa asta este un labirint… Te gasesc in ea, ma regasesc in ea, ii tes mereu visuri pe care le sterg cu guma si trasez altele. Si imi este draga. Pentru ca de fiecare data cand gresesc iesirea, imi dau seama ca de fapt nu vreau sa plec.

TE IUBESC!