''Tu, suflet cuminte, iubesti pe mama nestatorniciei si a imprevizibilului. Te-ai ales cu o pacoste, vei avea o viata zbuciumata. Dar stii ce? Nu vom fi comuni, nu vom suferi ca „nu mai stim ce sa facem azi!”, pentru ca noi n-am stiut niciodata ce urmeaza sa facem. Ma consoleaza gandul ca tu nu vei obosi.
Eu obosisem, eu! Si am vrut sa renunt. E un moment de slabiciune amar, care ma dezgusta. Nu-mi imaginam ca voi spune vreodata „Renunt!”. Si nicidecum ca-mi voi gasi puterea in tine. Iubirea inseamna echilibru. Eu te-am ajutat sa te ridici, iar cand a venit randul tu, m-ai inaltat. Iti multumesc!
Sunt obosita. As vrea sa dorm o luna, o luna fara o zi, apoi sa ma trezesc langa tine. Asteapta-ma, copil, ma intorc la tine! Te iubesc.''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu